George Simion nu e poporul. E doar un simptom.

Dragă domnule Simion,

Am citit cu interes și cu sprânceana ridicată scrisoarea dumneavoastră – acel amestec intens de martiriu auto-asumat, bărbăție pseudo-duhovnicească și urlet electoral înfășurat în drapel. Sincer, e impresionant. Să scrii atâtea rânduri într-un zbor Ryanair și să nu ai o singură turbulență logică majoră? Glumesc, desigur. A fost o întreagă furtună.

Înainte de toate, vă mulțumesc pentru grija sinceră cu care vă întrebați „ce veți face cu noi” după 19 mai. E reconfortant să știu că deja vă vizualizați președinte și că vă gândiți la viitorul nostru cu un fel de anxietate părintească amestecată cu un dispreț vizibil, greu de disimulat. E ca și cum ai adopta un câine vagabond, dar ești scârbit că are purici.

Să știi că e reciproc.

Suntem și noi îngrijorați. Nu de ce-o să faceți cu noi, ci de ce-ați face din noi, dacă, Doamne ferește, ajungeți la Cotroceni. Un soi de rebranding național, probabil, în care rățuștele urâte devin „patrioți”, oamenii sceptici sunt „soroșiști”, iar cine nu aplaudă la discurs e, evident, „homosexual, progresist, drogat sau vânzător de țară”.

Și știți ce? În momentul în care scriu aceste rânduri, nu sunt într-un avion și nici nu vin dintr-o comunitate de diasporă – sunt acasă, între zidurile reci ale unei țări în care vocile se ridică nu ca să construiască, ci ca să sfâșie. Mă uit în jur și nu mai văd o luptă politică, ci un adevărat război al narațiunilor, în care fiecare tabără se crede salvatoare, purtătoare de adevăr absolut, dar în fond… nimeni nu mai ascultă pe nimeni.

Nu mă sperie ideea de extremism politic. România a avut parte de toate nuanțele curcubeului ideologic, de la roșu-aprins până la negru-cenușiu. Ce mă înfioară însă este extremismul moral – acea convingere ticăloasă că doar tu ești de partea binelui, iar restul trebuie automat anihilați, ridiculizați, expuși la stâlpul infamiei. Când începi să spui despre milioane de români că sunt „căpșunari”, „badante” sau „needucați”, doar pentru că nu gândesc ca tine sau nu aplaudă la aceeași frecvență, îți pierzi orice drept de a mai vorbi despre progres, democrație sau bun-simț.

Atitudinea de superioritate morală și intelectuală, atât de bine împachetată de “bula educată”, e doar o mască. Sub ea, de multe ori, se ascunde un dispreț toxic pentru poporul real – acel popor care merge la muncă, stă la cozi, plătește taxe și își vede de viață fără să urle live pe Facebook sau să se simtă chemat la revoluții de weekend.

Să ne înțelegem clar: niciun om politic nu are voie să confunde atacul cu dezbaterea, minciuna cu strategia, tăcerea cu diplomația. Dar niciun cetățean, oricât de „educat” sau „iluminat” s-ar crede, nu are dreptul să facă terci din caracterul altuia doar pentru că nu-i împărtășește ideile. Să-l faci „șofer”, „ciocoflender” sau „cioricosan” doar pentru că nu e de “la noi din bulă” e o josnicie care nu se spală nici cu tricouri cu curcubee, nici cu lacrimi de crocodil pe TikTok, nici cu lozinci despre toleranță în fața camerelor și dispreț în comentarii anonime.

Asta nu e politică. Asta e o bășcălie generalizată transformată în mecanism de control emoțional. Iar când disprețul și ura devin valute de schimb în spațiul public, pierdem toți. Inclusiv voi, cei care astăzi vă credeți salvatori, dar mâine veți fi, inevitabil, următorii vinovați.

Cine suntem noi, de fapt?

Suntem poporul Colectiv, dar și poporul care l-a trimis pe Iliescu de trei ori în frunte. Suntem cei care ies cu mii în stradă pentru libertate, dar și cei care votează hoți pe un litru de ulei și-un kil de zahăr. Avem tineri care iau aur la olimpiade și bătrâni care mor cu zile în spitale de Ev Mediu. Suntem țara care a dat medici de excepție în diaspora, dar și țara care-și tratează bătrânii cu „Lasă că merge și-așa”. Avem creiere strălucite și prejudecăți infecte. Suntem un popor viu – contradictoriu, zbuciumat, fragmentat – și tocmai de aceea nu poate fi redus la o bulă, la o ideologie sau la un filtru de Instagram.

Dar ceea ce strigă acest text – sub învelişul lui polemic, ironic, sarcastic și obosit – este o întrebare crudă, care nu ne dă pace:

Ce ne facem unii cu alții?

Cum mai putem conviețui într-o țară unde fiecare se vrea profetul Adevărului, iar celălalt devine ereticul, păcătosul, trădătorul, „soroșistul”, „homosexualul”, „vândutul”, „năimitul”, „ăla cu #rezist”, „ăla cu Bruxelles”, „ăla cu UE”?

Trebuie să o spunem clar, fără învăluiri: nu putem construi o Românie civilizată cât timp cele două Românii – cea de sus și cea de jos, cea a progresului și cea a tradiției, cea de la oraș și cea rurală – se privesc cu ură și dispreț. Politicienii nu sunt cauza. Ei sunt doar simptomul. Ei amplifică diviziunile pentru voturi. Noi le hrănim din orgoliu. Ei aprind fitilul. Noi ținem bidonul cu benzină.

Și vine George Simion, pe cal alb (că n-are voie cu BMW de Bruxelles, că e trădare), și ne spune că el e poporul, că el e vocea noastră. A tuturor.

Te văd cu “poporul” în gură, de dimineață până seara. Băi “boule”, poporul nu ești tu și nici “oile” pe care le păstorești împreună cu Georgescu, un alt ratat de altfel. Sper doar ca după data de 18 Mai poporul să ți-o dea “prin gură”. Sunt convins că înțelegi aluzia, că doar faci parte din “poporul educat”.

Limbajul tău “colocvial” nu mă reprezintă. Și ca mine, sunt convins că sunt mulți care nu se simt reprezentați de urletele tale, de show-urile tale macabre live de pe așa-numitele Social Media, care în realitate sunt niște haznale infecte în care paraziții ca tine proliferează.

Și pentru că tot îți place să țipi despre homosexuali, ca și cum ar fi dușmanii patriei:

Oare homofobia ta viscerală ți se trage de la profu’ de mate din liceu? Sau, cine știe, poate n-ai apucat să-l ai la clasă pe Homorodean (profesor de matematica) – că tot ai terminat tu Gheorghe Lazăr, cu greu, presupun. Sau poate ai fost „agresat sexual, BOULE!”, în parcul Operei, pe vremea când erai elev și n-ai procesat trauma nici până acum. Încearcă terapia. E 2025, nu mai ardem oamenii pe rug pentru că-s diferiți. Și nici femeile.

Când strigi că ești vocea poporului, întreabă-te mai întâi ce fel de popor vrei să reprezinți.

Unul speriat de umbre, de femei, de homosexuali, de cuvinte, de idei? Sau unul care vrea să fie altceva decât o masă de manevră pentru orgoliul tău de mahala cu pretenții de catedrală?

Nu ne mai lua pe toți drept fraieri. Unii dintre noi chiar gândesc.

Și da, ne e silă. Nu doar de tine. De tot peisajul ăsta politic în care isteria ține loc de ideologie, iar tupeul bate competența la orice oră.

Ne-am săturat.

Oare când te uiți în jur, ce vezi? Oamenii nu mai cred în voi, dar voi vă comportați ca niște profeți refuzați de gloate neînțelegătoare. Plângeți pe la microfoane că nimeni nu pricepe misiunea voastră “divină” de a ne salva cu forța.

Dar hai să fim serioși: cum să te ia cineva în serios când tot ce faci e să joci rolul de victimă cu tricolorul în colțul gurii și paranoia în buzunar?

Fix de aici începe spectacolul vostru preferat:

Manipulare, că doar voi sunteți victimele, nu?
Băi, mă uit la tine cum povestești, cu o liniște de parcă ți-ai luat calmante pentru cal, că n-ai nicio emoție la alegeri, că “poporul s-a trezit” și că tot ce ți se întâmplă e o conspirație pusă la cale de birocrați digitali, TikTokeri cu ciori la profil și ONG-iști spălați cu detergent Soros.
Serios, zici că ți s-a urcat sângele nu la cap, ci direct pe internet.

Oricine nu e de acord cu tine devine brusc “sistemul”. Oricine te contrazice e “dușmanul poporului cu tastatură”. Și dacă n-am de gând să te votez, înseamnă că dorm cu manualul de propagandă USR sub pernă, nu? Frățioare, nu știu ce vise ai, dar par scrise de un regizor beat care-a fost dat afară și de la OTV Moscova.

Și încă ceva: nu mai mesteca “poporul” toată ziua, că-ți faci carii de la atâta ipocrizie. Poporul nu ești tu. Și nici turma aia de gură-cască cu care te plimbi la braț prin piață. Tu și cu Georgescu ăla, alt eșec cu ifose de martir, n-aveți nimic în comun cu poporul. Ba chiar sper din tot sufletul că, după 18 mai, poporul chiar o să-ți dea una zdravănă fix “prîn gură”, așa cum îți place să spui. Ai înțeles ideea. Dacă nu, mai citește o dată. Sau roagă pe cineva.

Rasismul e nasol, da. Dar uite că doare și la voi.
Ai avut un moment de sinceritate în care-ai zis că ai primit atacuri rasiste. Și da, sunt de condamnat. Aici n-am nimic de comentat. Dar stai așa, că nu scapi atât de ușor.

Tu ești șeful unui partid care-a vânturat ani la rând idei toxice, simboluri de îți venea să dai cu capul de masă și discursuri din seria „noi, românii puri, și restul, păduchii trimiși de Satana”. Ai tot săpat groapa asta a urii, și acum te miri că ai dat de fundul ei?

Când zici că rromii, homosexualii și progresiștii sunt parte dintr-un complot mondial al pedofililor și reptilienilor, chiar te miri că-ți aruncă lumea o cioară pe feed? Nu e karma. E recoltă. Ai semănat ură, ai cules rahat. Cu lopata.

Superioritate morală pe pâine. Cu față de om smerit.
Zici că vrei pace, dar trimiți la luptă pe oricine nu-ți pupă poalele. Te deranjează că ți se spune extremist, dar în același timp arunci amenințări cu dosare și pușcărie ca pe semințe la meci. Îți faci cruci și vorbești de Dumnezeu, dar ai un ton de interlop cu Biblia-n mână.

Ești un paradox ambulant. Genul “eu nu sunt extremist, dar dacă nu gândești ca mine, te scot în piață și te leg de stâlp”. Serios, nici Caragiale nu te putea inventa. Îi exploda condeiul.

Misoginismul tău nu e “tradiție”. E mizerie pură.
Ai zis că unele femei ar merita violate ca să le “treacă feminismul”. Ai numit colege din Parlament “scroafe”. Frățioare… n-ai pic de rușine în tine? Asta nu e nici umor, nici “limbaj popular”. E prostie crasă, amestecată cu ură și lipsă de educație.

Un președinte – fie el real sau doar în mintea ta umflată – nu are voie să vorbească așa. Nici în glumă, nici la beție, nici în Parlament, nici pe TikTok, nici pe Facebook. Dacă așa te exprimi tu cu femeile din echipa ta, nici nu vreau să-mi imaginez cum o să te comporți cu liderii europeni. Ce faci, îi zici „scroafă” Ursulei von der Leyen? Îi trimiți emoji cu bâte “tradiționale”?

Și nu, nu ești “omul simplu care spune lucrurilor pe nume”. Ești un nesimțit care crede că bădărănia e calitate de lider. Dar noi nu vrem lideri cu glume de bodegă și IQ de șaorma cu de toate. Vrem decență. Vrem minim respect. Iar tu nu ești în stare nici să taci decent, d-apoi să conduci o țară.

„Ce mă fac cu voi?” – băi, nu te faci nimic. Du-te de aici.
Întrebarea nu e ce faci tu cu noi, ci ce facem noi cu tine. Pentru că nu suntem proprietatea ta. Nu ne conduci cu fluierul și cu cântări patriotarde de la microfon. Nu suntem turma ta, și tu sigur nu ești ciobanul nostru.

Țara asta nu mai e ce era în ‘90. Poate încă visezi la o Românie cu bătături în talpă și frică în suflet, dar noi vrem spitale normale, școli decente și drumuri fără cruce la fiecare curbă. Nu vrem salvatori cu icoana-n mână și ura-n ochi. Vrem oameni care muncesc, nu Mesia de TikTok sau Facebook..

Nu vrem un președinte influencer. Vrem un om. Atât.
N-avem nevoie de cineva care face live-uri cu batistuța tricoloră și citate de la WC-ul din autogară. Nu vrem un președinte care confundă TikTok-ul cu tribuna ONU și Facebook-ul cu CSAT-ul. Ajunge cu băieții “autentici”, dar cu capul gol.

Vrem un președinte care e, în primul rând, om. Un om cu cap, suflet și bun-simț. Un om care înțelege ce-i aia democrație, ce-i aia respect, ce-i aia responsabilitate. Nu un agitator care visează războaie și vorbește despre “soluții pentru Ucraina” care ar implica să băgăm România într-o conflagrație mondială.

Când scoți pe gură idei de genul ăsta, nu ești doar inconștient. Ești un pericol public. Unul care, într-o lume normală, n-ar primi nici loc de parcare, d-apoi voturi.
Și dacă tu crezi că o să scapi doar pentru că ești înfășurat în tricolor și strigi “ȚARA! POPORUL!”, te înșeli. Când oamenii o să înțeleagă ce prostii propui, o să-ți vină răspunsul. Nu în like-uri, nu în comentarii, ci exact cum îți place ție: în piața publică. Dar nu ca Brâncoveanu. Ca Becali combinat cu un vlogger fără bac, care n-a citit nicio carte, dar visează Nobelul pentru patriotism agresiv.

În loc de final… un oftat din stomac, nu din piept.

Băi Simioane, nu sunt bezmetic. Sunt doar rupt de oboseală. De voi toți. De circ politic de doi lei, de lideri care-și pun coroniță de martiri, de fiecare campanie în care mi se promite că „gata, acum vine salvarea”, dar tot eu ajung să trag paiul scurt. Din nou. Și iar.

Ai zis că nu ți-e frică. Bravo ție. Mie mi-e. Nu de tine ca persoană – că nu pari capabil să sperii decât poate o bibliotecă – ci de direcția în care ai vrea să duci țara asta. Într-o spirală de ură, populism, glume de bodegă, și răzbunări cu patos de influencer certat cu școala. Totul în numele “poporului”, normal. Ăla pe care-l vezi tu în oglindă când îți faci live-urile.

România n-are nevoie de un lider care știe ce să facă cu noi, ci de un om care știe ce să facă împreună cu noi. Dar tu nu vrei colaborare. Tu vrei să fii aplaudat în picioare, ca la un spectacol de manele, în timp ce-ți spui poezia.

Asta e diferența între un președinte și un guru. Sau între un om de stat și un influencer cu ambiții imperialiste și dicție de crâșmă.

Până atunci… succes la zboruri, stimabile. Ai grijă totuși: o turbulență de luciditate s-ar putea să te izbească când te aștepți mai puțin. Și doare al naibii.

Sper că răspunsul ăsta, lung și cu mai mult de zece propoziții legate, nu-i va provoca un AVC spontan neuronului tău. Ăla singur, trist, care ține de veghe în pustiu.Ar fi păcat de ultimul mohican care mai clipește acolo, singur, în bezna convingerilor.

Cu oboseală cronică și o scârbă sănătoasă,
Un român care s-a săturat până-n gât de voi toți.

---

Ți-a plăcut articolul? Ți-a dat un pic de curent la sinapse? Mă bucur. Mie unu’ mi-a plăcut la nebunie să-l scriu. A fost… terapeutic. Ca un strigăt într-o peșteră plină de ecouri raționale, dacă mai există așa ceva prin țara asta…

Dacă ți-a plăcut, lovește-mă cu un Like. Fără milă.
Dacă nu ți-a plăcut… cu atât mai bine! Dă-mi un Dislike apăsat, din toți rărunchii. Așa măcar știu că a ajuns și în tabăra „România Mare și Gândirea Mică”.

Hai, nu fi timid. Algoritmul oricum vrea sânge. Dă-i ce cere.
Și stai liniștit: Like-ul și Dislike-ul sunt locale, doar pe articol. Nu te vede nimeni. Nu te faci de râs. Poți să mă urăști în liniște. Sau să mă iubești discret. Ca-n politică.