Îi înțeleg pe protestatari. Serios, chiar îi înțeleg. Pe bugetarii revoltați că li s-au tăiat sporurile alea de „condiții vătămătoare” – adică să stai opt ore cu fundul pe scaun, cu aer condiționat, scrollând Exceluri între două cafele. Vai ce greu e, frate. Efort fizic curat! Îi înțeleg și pe profesorii care se plâng că nu le mai ajunge salariul – de parcă s-ar rupe cu explicațiile la clasă. Majoritatea nu știu nici ce predau, dar cer lefuri de Finlanda. Și cum să uit de funcționarii ăia visători, care suferă profund când ziua de luni pică între două libere și nu pot face puntea sfântă. Cum să vii la muncă într-o zi așa, ruptă din Raiul bugetar? Sacrilegiu, bă!
Îi înțeleg și pe guvernanți, da’ pe bune acum. Ce naiba să facă și ei? S-au trezit că s-au terminat banii. Păi normal că s-au terminat! De ani de zile aruncă pomeni în stânga și-n dreapta mai ceva ca lăutarii la masă mare: „Ia, mamă, o pensie mărită, că meriți!”, „Ia, frate, un ajutor social, să nu te obosești cu munca”, „Ia salariu dublu, că vine campania și avem nevoie de poze cu pupături în curtea primăriei!”. Numai că, surpriză! Lada de zestre s-a golit. Și-acum au venit cu mâna întinsă la noi, fraierii de contribuabili. Bagă taxe pe tot ce respiră, că doar fraierul plătește, nu?
Dar știi ce mă enervează cu adevărat? Nu guvernanții ăștia penibili care conduc țara ca un birt de comună fără bon fiscal. Ăia nu mă mai surprind. Sunt previzibili, ca manelele la majorat. Problema reală e altundeva. Nu e la PSD. Nu e la PNL. Nu e nici măcar în combinația lor incestuoasă, în care se prefac că sunt rivali, dar fură cot la cot și împart țara ca la barbut. Nu. Problema suntem noi. Poporul. Oamenii. Pulimea, pe românește. Ăia care pun ștampila iar și iar, sperând că „poate de data asta fură mai cu milă”.
Asta e marea dramă: nu ne conduc niște genii ale manipulării, ci niște neica-nimeni care știu să dea exact ce vrem. O promisiune mincinoasă, un mizilic de campanie și un „Las’ că merge și-așa”. Și uite-așa merge. Merge din ce în ce mai prost. Dar hei, hai că ne-au dat. Ce contează că ne iau înapoi triplu?
Și nu, nu suntem victime. Hai să terminăm cu vrăjeala asta. Nu suntem conduși de niște genii malefice care ne manipulează cu microcipuri și coduri QR. Suntem conduși de niște băieți mediocri cu papion, pentru că exact asta votăm: mediocritate cu pretenții. Odată la patru ani ni se dă o gumă de mestecat electorală și, Doamne, cum mai salivăm!
Vrem salarii mai mari, pensii mai grase, ajutoare sociale la kilogram, dar fără reforme, fără eficiență, fără muncă. Eventual să ni le dea din cer sau, și mai bine, de la Bruxelles. „Să ne dea UE, că doar d-aia suntem membri.” Nu contează că nu ne facem temele, că furăm fonduri europene ca-n codru, că angajăm tot neamul la stat. Noi vrem. Să ni se dea. Că merităm.
Și dacă nu ni se dă, ce facem? Ies la proteste bugetarii. Ăia care au trăit ani de zile în bula lor, cu sporuri pentru că respiră, cu concedii mai lungi decât o vacanță în Bali și cu siguranța că nu-i poate da nimeni afară nici dacă vin beți la muncă. Ies să strige în stradă: „Jos austeritatea!”. Dar când era bine și se dădea cu două mâini din banii altora, n-a zis nimeni nimic. Toți erau brusc experți în tăcut din gură.
Să nu uităm însă de marea masă de votanți captivi. Aia care se activează la fiecare rundă de alegeri, ca niște zombie cu buletinul în mână și sacoșa în cealaltă. Ăia care votează PSD din oficiu, ca și cum ar primi pensia de fidelitate. Sau PNL, că “măcar ăștia sunt de-ai noștri, nu vin din Teleorman”. Ăia care n-au înțeles nici până azi că atunci când alegi între hoțul cu cravată și hoțul cu șapcă, tot hoț ai ales. Dar măcar să te fure cu stil, nu?
Și cum e poporul, așa e și țara. Găunoasă. Cu drumuri rupte, spitale în care mori cu zile, școli unde predă analfabetul funcțional și o justiție care se uită la dosare ca la filme pe Netflix: mai punem un episod, dar nu terminăm niciodată sezonul.
Dar cine e de vină? Întotdeauna, în capul românului, e „altcineva”. E guvernul. E președintele. E primarul. E ăla de sus. E universul. E Dumnezeu! Dar niciodată nu e el de vină. El doar a votat. Din suflet. Cu ștampila pusă cu ochii închiși și burta ghiorăind de promisiuni.
Și tot el, după ce-i iese favoritului lui mandatul din pix, o să vină să-ți spună: „Toți sunt la fel, băi nene, ce te agiți?” Nu, nu sunt la fel. Sunt exact pe măsura ta. Sunt reflexia alegerii tale de căcat, făcută la schimb cu un tichet de masă și o brichetă inscripționată cu trandafiri sau săgeată.
Dar stai liniștit, că peste un an vin iar alegerile. Și iar o să apară aia cu „da’ ce-a făcut USR-ul?”, „ăștia noi nu au experiență”, „mai bine un rău cunoscut decât unul necunoscut”. Iar o să se voteze stabilitate, în traducere liberă: „să fure ăștia în continuare, că ne-am obișnuit cu ei”.
România nu e o țară săracă. E o țară furată. Sistematic. Cu votul poporului. Legal, democratic, participativ. O dată la patru ani, fură cu delegație. Și cine semnează împuternicirea? Fix tu. Cel care votezi pentru că „ne-a dat”, nu pentru că „ne-a făcut bine”.
Așa că nu te mai întreba cine ne-a adus aici. Nu PSD. Nu PNL. Nu ei singuri. Ci toți idioții utili care au ținut și țin în spate sistemul ăsta putred. Ăia care s-au vândut ieftin, de fiecare dată. Ăia care confundă ajutorul cu normalitatea și hoția cu guvernarea.
Și până n-o să învățăm să ne folosim ștampila ca pe o armă, nu ca pe un card de reduceri, o să tot murim de nervi cu bonul fiscal în mână și cu demnitatea în buzunarul din spate.
Și, ca să fie tacâmul complet, mai e o categorie aparte. Nu-s pensionarii, nu-s bugetarii, nu-s nici asistații social care au pensula lipită de bar, cu numele scris pe caiet. Nu. Sunt ăia “treziții”, cum le place lor să se autointituleze. “Patrioții”. “Luptătorii anti-sistem”. Ăia care s-au deșteptat brusc, într-o zi de vară, cu TikTok-ul deschis și cu algoritmul dat pe conspirații și antivaccin. Ăia care cred că dacă zici “oculta mondială” de trei ori în oglindă, dispare inflația.
Unii dintre ei au țipat: „Ajunge! Jos hoții! Jos sistemul!”. Și au zis că trebuie să voteze altceva. Nou, proaspăt, curat. Și ce-au ales? Pe Calin Georgescu – individul ăla care vorbește despre dacii energetici cu o față de parcă tocmai i-a șoptit Zalmoxis în somn planul de redresare economică prin vibrații. Sau pe George Simion – băiatul ăla cu gura mare și idei mici, care strigă mult, dar când îl pui să lege două fraze fără “sistemul ne vrea proști”, pică rețeaua neuronală.
Și-au mai bifat și POT, SOS, și alte grupări de WhatsApp care s-au transformat, din greșeală, în partide. Cu “oameni simpli din popor”, care s-au nimerit să aibă microfonul la gură și gura mai mare decât bunul-simț. Ăștia nu au program de guvernare. Au live-uri. Nu au soluții, au conspirații. Nu au economiști, au “vindecători cu energie”.
Și pe ăștia i-au votat tot oameni. Cu drept de vot, ba chiar cu entuziasm. Ca să „le arate ei sistemului”. Și-au arătat. Pe bune. Au arătat că dacă înainte aveam politicieni proști cu diplome false, acum avem și din ăia fără nicio diplomă. Direct din live-uri pe liste.
Și uite-așa, dintr-o țară care părea că poate, din când în când, să se spele pe față și să se uite în oglindă fără să roșească, am ajuns într-un balamuc electoral. Într-o parte, hoții clasici, vechi, eleganți, care fură cu legea în mână. În cealaltă, retardații anti-sistem, care ar pune Ministerul Culturii sub tutela galactică și care cred că vaccinul e un cip cu GPS sponsorizat de Bill Gates și OZN-uri.
Să fim serioși. Dacă îi asculți cinci minute pe unii din ăștia noi, îți dai seama că până și Veorica Dăncilă părea o lumină academică. Că până și Firea are, uneori, o logică coerentă. Că în comparație cu delirul ăsta colectiv de “trezire spirituală”, PSD și PNL par niște contabili plictisiți.
Dar românul frustrat n-a vrut niciodată soluții. A vrut spectacol. Sânge. Răzbunare. A vrut să “le-o dea în freză” celor care l-au mințit 30 de ani, așa că și-a turnat oțet pe rană și și-a votat singur piciorul în gură. Și acum ne mirăm că țara arată ca o cratiță aruncată pe scări.
Am sărit dintr-o extremă în alta, dar cu aceeași poftă de autodistrugere. De la politicienii care mint frumos la nebunii care cred sincer că pământul e plat și că dacii au avut internet. E același film prost, doar că acum regizorul e mai ieftin și actorii sunt direct din live-urile de la ora 22:00, cu microfonul ținut strâmb și comentarii gen “Doamne ajută, frate, lumină în suflet!”.
Țara asta n-a fost niciodată distrusă doar de politicieni. A fost distrusă de alegători care votează cu stomacul, cu ura, cu frica sau cu like-ul de pe TikTok. Căci da, România digitală votează în funcție de cine are mai mulți followeri, nu de cine are creier.
Și de aici pleacă totul. Nu suntem proști pentru că ne conduc niște incompetenți. Ne conduc niște incompetenți tocmai pentru că suntem proști. Sau, hai, să fim blânzi: profund confuzi și extrem de ușor de prostit.
Așa că nu te mai mira, dragă poporule, că ne afundăm în rahat cu zâmbetul pe buletin. Când ai de ales între hoți profesioniști și nebuni cu crucea la gât, dar mintea acasă, orice alegi tot spre dezastru duce. Doar că unii fură liniștiți, iar ceilalți urlă cât îi țin plămânii că vine apocalipsa dacă nu te împământezi energetic cu palmele pe pământul sfânt dacic.
Ce vremuri, băi nene… Ce comedie sinistră.
Adevărul, oricât ne-ar ustura la orgoliu, e simplu: nu suntem toți în aceeași barcă. Unii vâslesc, alții dau găuri în fundul ei și urlă că se scufundă din cauza vântului. Și oricât ne-ar plăcea să credem că “suntem un popor unit”, realitatea e că suntem o adunătură pestriță în care unii gândesc, muncesc, plătesc taxe, iar ceilalți votează cu burta, cu TikTok-ul sau cu doamna Geta de la birt care „știe ea niște chestii”.
Ăia care încă mai cred că statul le e dator cu ceva doar pentru că există. Care așteaptă să le vină pensia socială în plic și mintea prin poștă. Care habar n-au cine e ministrul educației, dar îți explică cu patos de ce ne otrăvește UE cu portocale. Ăia care cred că gândirea critică e o boală și că “informațiile oficiale” sunt făcute să-i păcălească pe fraieri.
Sunt oameni care pun ștampila nu cu capul, ci cu resentimentul. Cu nervul. Cu „las’ că le-o arătăm noi”. Și le-o arată. Nouă, nu lor. Pentru că, vezi tu, prostia nu doare. Doar consecințele ei dor. Și din păcate, le simțim toți. Inclusiv ăia care chiar și-au folosit creierul în cabina de vot.
Nu, nu toți votanții sunt egali. Hai să lăsăm ipocrizia. Unul care citește, muncește, gândește și alege informat nu e egal cu unul care își face cruce înainte să voteze cu „ăla care zicea ceva de dacii liberi” sau cu „ăia de la televizor care promit bani mai mulți și taxe mai mici în același timp”.
Un vot informat construiește. Un vot idiot distruge. Și, din păcate, voturile idioților par să fie majoritare.
Și nu, nu mă refer la cei cu mai puțin noroc în viață. Nu la cei care nu au avut acces la educație. Mă refer la ăia care sunt mulțumiți cu propria lor ignoranță, care o îmbrățișează ca pe o pătură confortabilă. La ăia care preferă să fie proști, dar siguri pe ei, decât să se pună vreodată sub semnul întrebării. La ăia care confundă libertatea de opinie cu libertatea de a fi tâmpit cu microfonul în mână.
Așa că nu, nu suntem toți vinovați. Vinovați sunt ăia care votează ca oile, dar țipă ca lupii. Ăia care vor schimbare, dar nu știu ce înseamnă. Care vor o țară ca afară, dar se sperie dacă le scoți crucea de la gât și îi pui să citească o lege. Care votează ca să se răzbune pe “sistem”, dar nu-s capabili să explice ce înseamnă “sistem”.
Ăștia sunt cei care trag țara în jos cu entuziasmul cu care un copil mic apasă butonul roșu “DO NOT TOUCH”. Doar că nu mai e amuzant. E tragic. E ireversibil.
Așa că, dragă votant care ai votat cu ficatul, cu vezica, cu foamea, cu ura, cu algoritmul de pe TikTok sau cu ce-ai avut tu mai disponibil în ziua alegerilor: nu te supăra, dar nu ești “unul dintre noi”. Nu. Tu ești motivul pentru care România arată ca o glumă tristă cu repetiție.
Nu te simți exclus. Ești.
Și chiar dacă nu te-ai prins, să știi că râde lumea de tine. Dar nu pentru că e rea. Ci pentru că nu mai poate de plâns.
Dacă ai ajuns până aici fără să faci o criză de nervi sau diaree ideologică, lasă-mi un comentariu. Dă un like, un share, că poate ajunge și la vreun văr de-al tău care încă votează cu burta. Și dacă ai altă părere, e ok. Jur că nu te blochez. Dar scrie, frate, cu cuvinte. Nu-mi face clip pe TikTok cu filtru de cățeluș și voce tremurată. Orice prost poate să se uite la filmulețe. Când le dai să citească, parcă le-ai pus Furadan în ciorbă.
Hai, dă din deget, nu doar din gură.