Trăim vremuri în care prostia s-a dat cu gel, și-a pus cravată tricoloră și a început să urle de pe toate balcoanele virtuale: „Ne luăm țara înapoi!”. De parcă am pierdut-o undeva între aprozar și o gură de canal neacoperită din Sectorul 5. Și, de fiecare dată când aud sloganuri d-astea, simt cum îmi îngheață sinapsele. Pentru că știu ce urmează: un amestec de naționalism ieftin, religie urlată din portbagaj, nostalgie fabricată în AI și o dragoste bolnavă pentru tot ce sună a „măreție”, dar se comportă ca un reality-show de prost gust. Bine ați venit în era MAGA. Nu, nu în America – în România, varianta cu mici și manele.
Ideologia MAGA, adică „Make America Great Again”, are la origini o campanie electorală care s-a vândut ca niște gogoși calde, la colț de stradă. Și nu, Donald Trump nu e un model. E o combinație între un afacerist cu apucături dictatoriale și un influencer de Social Media cu buget nelimitat. A promis că va salva America, dar tot ce-a reușit a fost să o împartă în două, să o umple de ură și teorii ale conspirației și să transforme politica în stand-up de miting. Nu, nu ne trebuie un Trump de Dâmbovița…. sau de Bistrița … nici măcar de Vaslui. Iar MAGA nu e ideologie ci prosteală. O prosteală care în 2025 se numește “strategie de marketing” și este servită într-un ambalaj patriotic conținut gol.
Și totuși, uite că prinde. Și la noi, în dulcea noastră Românie epuizată moral, unde speranța și-a făcut bagajele demult și a plecat cu primul low-cost spre vest. Lumea e obosită, nu de muncă, ci de sperat degeaba. Sătulă până peste cap de promisiuni servite cu zâmbete de campanie și livrate cu întârzieri de peste 30 de ani. Frustrată până la os de spitale care iau foc mai repede ca o țigară aprinsă într-o benzinărie, de școli în care viitorul învață o singură lecție: cum să plece cât mai repede din țară și să nu se uite înapoi. Justiția, în vacanță prelungită, administrația – un șir de rude angajate cu pile, și presa, care vinde adevărul la pachet cu reducere dacă iei și puțină propagandă.
Ai zice că-n fața unei astfel de dezamăgiri colective, oamenii ar căuta soluții reale. Dar nu. E mai ușor să te lași sedus de o țuică ideologică. În toată mocirla asta emoțională și civică, vine MAGA-ul nostru dâmbovițean – fie că se numește AUR, fie că se rebrenduiește la fiecare alegeri în alte culori și simboluri „tradițional românești” – ca un shot de țuică pe stomacul gol. Nu te face mai deștept, nu-ți rezolvă problemele, dar îți dă o senzație că te-ai trezit, că ești puternic, că ai pe cine da vina. Iluzia perfectă pentru un popor istovit.
Și da, e ușor să cazi în capcană. Mai ales când vezi cum oameni simpli – din nevoia sinceră de schimbare – ajung să aplaude parlamentari care jură pe Biblie, pe sânge și pe pământ că vor „salva neamul”, dar nu știu să scrie două fraze coerente fără ajutor de la staff sau de la ChatGPT, că tot e la modă în ultimii ani. Sau când îl vezi pe George Simion plimbându-se prin sate cu o icoană într-o mână și o dronă de filmat în cealaltă, promițând renașterea României printre oi și steaguri. Sau când îl asculți pe un lider local explicând cum Uniunea Europeană vrea „să ne distrugă familia tradițională cu veganism și gender”, în timp ce are trei amante și patru contracte pe firmă cu statul.
Dar de aici începe adevăratul coșmar. Pentru că după ce minciuna populistă se instalează confortabil în capetele noastre, următorul pas vine natural: „Să facem România mare din nou”. Așa, ca un fel de sequel prost al unui film istoric deja mistificat de Sergiu Nicolaescu. Și de aici încep fanteziile geostrategice de birt: „Unirea cu Moldova, cu sânge dacă trebuie”. Nu contează că moldovenii nu ne vor, că au o societate și o voință proprie, că e vorba de un stat suveran. Nu, nouă ni s-a urcat „spiritul strămoșilor” la cap și de-acolo încolo nu mai e loc de rațiune.
Și dacă tot începem, de ce ne-am opri la Moldova? Bucovina de Nord? A fost a noastră, nu? Hai și acolo. Sudul Basarabiei? O luăm și p-asta. Sudul Dobrogei? Păi cum să nu! Ce dacă e în Bulgaria? Că și așa vecinii nu ne mai suportă din cauza turiștilor noștri cu bere la doi litri. Ungurii? Păi dacă tot visăm granițe ideale, poate le dăm și lor un „avertisment patriotic” și le arătă m cum arată o Românie „neînfricată”.
În curând, între Carpați și Balcani se va juca un remake prost al Primului Război Mondial, regizat de neica nimeni, cu actori din TikTok și soldați scoși din manualul de istorie de clasa a patra.
Și toate aceste deliruri sunt fluturate senin de oameni care confundă suveranitatea cu izolaționismul, cred că diplomația e un sport pentru trădători și că onoarea se spală cu sânge, nu cu inteligență. Oameni care n-au deschis o carte de istorie, dar știu pe de rost ce-a zis nu știu ce dac pe YouTube. Oameni care cred că naționalismul se măsoară în hărți roșii și granițe îngroșate cu carioca, nu în bunăstarea cetățenilor.
Și totuși… nu toți care ridică vocea sau pun tricolorul pe profil sunt nebuni. Mulți sunt doar disperați. Dezamăgiți. Furați la viitor. Și dacă li se oferă doar două variante – „globalistul” corupt și „patriotul” ridicol – nu e de mirare că aleg gogoșa cu tricolor. Măcar pare românească. Măcar sună a răzbunare. Adevărul e că frustrările sunt reale. Doar soluțiile sunt proaste.
Și dacă îndrăznești să spui „poate că nu-i momentul să pornim un război în numele trecutului”, ești, în cel mai bun caz, „vândut la Bruxelles”, „trădător de neam”, „sorosist” sau „globalist nenorocit”. În cel mai rău caz, ți se cere capul pe un live de Facebook sau TikTok. Pentru că așa funcționează nebunia în epoca MAGA: te ademenește cu glorie și te azvârle în haos. Și România, cu tot cu frustrările ei, riscă să cadă cap de listă printre statele care transformă prosteala în doctrină și propaganda în politică externă.
Pericolul nu mai e teoretic. Se aud deja vocile care vor „acțiune”, nu „vorbe goale”. Care visează tancuri, nu tratate. Iar într-o Europă slăbită, unde granițele par tot mai simbolice, România riscă să devină laboratorul perfect pentru un naționalism exploziv, alimentat de frustrare, nostalgie și multă, foarte multă lipsă de gândire.
Asta e ideologia MAGA: o gogoașă umflată cu aburi de glorie falsă, vândută drept salvare. E o prosteală, da, dar e o prosteală care urlă tare, se vinde bine și dacă nu suntem atenți, ne duce direct într-un coșmar istoric din care nu ne mai trezim nici măcar cu steagul sus.
Și uite-așa, în timp ce ne uităm la acest desen animat grotesc, semi-amuzați, semi-terifiați, ne dăm seama că MAGA, în toate formele lui – cu steag tricolor, cu cruci ridicate deasupra capului și cu „adevăruri” scoase din burta internetului – nu e doar o prosteală. E o prosteală organizată, ambițioasă și cu pretenții de revoluție morală. E genul de gândire care-ți spune că democrația e bună doar când votează cine trebuie. Care îți servește ura ca pe o ciorbă de burtă: fierbinte, grețoasă și cu gust de regret după. Care face din urlet strategie, din prostie program de guvernare și din paranoia politică națională.
E delir colectiv cu branding. O manea ideologică, cântată la boxe sparte în gura mare, în loc de imn. Și tu, cetățean român, cu toate frustrările și visurile tale călcate în picioare, riști să te trezești fredonând refrenul. Pentru că e simplu. Pentru că dă vina pe altul. Pentru că pare o soluție, dar e doar un costum de carnaval pus peste o demență de grup.
România are probleme reale – și le simțim toți, în buzunar, în stomac, în nervi, în coșmaruri. Dar răspunsul nu e să ne întoarcem în anii ’40 cu TikTok-ul deschis. Nu e nici să ne jucăm de-a „Războiul pentru Basarabia”, căci știm din istorie cum se termină când ni se pare că suntem mai viteji decât suntem de fapt. Nu e un Trump românesc, mai bronzat și cu accent de Botoșani. Nu e nici religia transformată în baston, nici școala redusă la citate din „Legendele Dacilor”.
Răspunsul? E plictisitor, da. Are gust de trezit la 7 dimineața și plătit taxe. Se cheamă muncă. Se cheamă educație. Se cheamă justiție reală, nu live-uri de la DNA. Se cheamă empatie, adică să-ți pese și de alții, nu doar de drapelul de pe profilul tău de Facebook. Și mai ales, se cheamă tăcerea aia sănătoasă a celor care, deși n-au răspunsuri, măcar nu urlă prostii la megafon.
Dar stai un pic… dacă tot am ajuns aici: tu chiar vrei o Românie Mare, sau doar una normală? Chiar vrei un lider „puternic”, sau doar un om care știe ce face și tace din gură când nu știe? Chiar vrei să salvezi țara, sau doar să te simți mai puțin neputincios? Și dacă mâine începe „lupta pentru neam”… tu chiar ești pregătit să trimiți copiii la război pentru niște granițe din manualele bunicilor?
Sunt doar niște întrebări. Dar uneori, întrebările sunt mai importante decât toate răspunsurile servite cald de băieții cu steaguri și microfoane.
Și da, poate că articolul ăsta trebuia scris cu mult înainte de primul tur din 2025. Sau, cine știe, încă de anul trecut, când deja se mișcau apele prin bătătură. Dar, na… noi să fim sănătoși, că de anticipat prostia n-a reușit nimeni fără glob de cristal și nervi de oțel.